Dacă bei cafea în fiecare dimineață, probabil o faci pentru gust, pentru ritual sau pentru că te ajută să-ți începi ziua cu mai multă energie. Dar există o întrebare pe care cercetătorii o urmăresc de câteva decenii: oare trăiesc mai mult oamenii care beau cafea?
Pentru a găsi un răspuns, sunt urmărite populații foarte mari timp de ani sau chiar decenii, analizate obiceiurile de consum, apoi comparate riscurile de deces.
Așa apare un rezultat surprinzător: oamenii care consumă moderat cafea tind să aibă un risc mai mic de a muri prematur decât cei care nu beau deloc.
Ce a arătat unul dintre cele mai mari studii
În 2012, New England Journal of Medicine a publicat unul dintre studiile care au schimbat felul în care privim relația dintre cafea și sănătate. Cercetătorii au analizat 229.119 bărbați și 173.141 de femei, cu vârste între 50 și 71 de ani, din studiul NIH-AARP Diet and Health Study.
La începutul studiului au fost excluse persoanele care aveau deja cancer, boală cardiacă sau accident vascular cerebral, iar participanții au fost urmăriți între 1995 și 2008.
În această perioadă au murit peste 52.000 de persoane. La prima vedere, băutorii de cafea păreau să moară mai des. Numai că exista o problemă. Cei care beau multă cafea erau și mai predispuși să fumeze.
După ce cercetătorii au ajustat statistic rezultatele pentru fumat și alți factori de stil de viață, relația s-a inversat: consumul de cafea era asociat cu un risc mai mic de mortalitate atât la bărbați, cât și la femei.
Aceleași rezultate și în Europa
Cinci ani mai târziu a apărut un studiu și mai mare. Cercetătorii din proiectul european EPIC au urmărit 521.330 de persoane din 10 țări europene timp de aproximativ 16 ani.
În acest interval au fost înregistrate 41.693 de decese. Cei aflați în categoria cu cel mai mare consum de cafea au avut un risc mai mic de mortalitate generală decât cei care nu beau cafea: aproximativ 12% mai mic la bărbați și 7% mai mic la femei.
Asocierile favorabile au apărut și pentru anumite cauze de deces, inclusiv boli digestive și, în unele grupuri, boli circulatorii.
Ce cantitate de cafea pare să fie asociată cu cel mai mic risc?
Nu pare să existe regula că dacă bei mai multă cafea, vei trăi mai mult.
O meta-analiză care a reunit 40 de studii, aproape 3,9 milioane de oameni și peste 450.000 de decese a găsit cel mai mic risc de mortalitate generală în jurul unui consum de 3 cești și jumătate pe zi. Pentru mortalitatea cardiovasculară, punctul favorabil era în jur de 2 cești și jumătate pe zi.
După un anumit nivel, mai multă cafea nu părea să aducă beneficii suplimentare.
Important însă: asta nu înseamnă că 3 cești și jumătate de cafea este doza pentru longevitate. Sunt valori rezultate din comparații între populații.
O ceașcă poate însemna 60 ml de espresso pentru cineva și 350 ml de cafea filtrată pentru altcineva. Cantitatea de cofeină și de alți compuși poate varia.
Ce conține cafeaua
Cafeaua este un amestec extrem de complex. Conține atât cofeină, cât și acizi clorogenici, alți polifenoli, trigonelină, melanoidine, magneziu și numeroși alți compuși biologic activi. Aceștia pot influența procese care contează pentru bolile cronice și, implicit, pentru longevitate.
Poate influența, de exemplu:
-
metabolismul glucozei și sensibilitatea la insulină;
-
inflamația cronică;
-
stresul oxidativ;
-
funcția vaselor de sânge;
-
metabolismul hepatic;
-
microbiomul intestinal.
Studiul european EPIC a mers chiar mai departe și a analizat biomarkeri la aproape 15.000 dintre participanți. Consumul mai mare de cafea a fost asociat cu un profil favorabil al unor markeri ai funcției hepatice, inflamației și sănătății metabolice.
Probabil nu există o singură moleculă din cafea care prelungește viața. Este mult mai plauzibil că efectul observat să fie suma unor influențe mici asupra mai multor sisteme din organism.
Putem spune că oamenii care beau cafea trăiesc mai mult?
În numeroase studii mari, oamenii care consumă moderat cafea au un risc mai mic de mortalitate în perioada de urmărire decât cei care nu beau cafea.
Astfel, când cercetătorii vorbesc despre mortalitate redusă, ei nu spun că oamenii ajung la 95 în loc de 90 de ani. Înseamnă că, într-un anumit interval de timp, probabilitatea de a muri a fost mai mică în grupul respectiv.
Contează și ora la care bem cafeaua?
În 2025, un studiu publicat în European Heart Journal a analizat 40.725 de adulți americani și nu s-a uitat doar la câtă cafea beau, ci și când o beau.
Cercetătorii au identificat două tipare principale: cei care beau cafeaua predominant dimineața și cei care o beau pe tot parcursul zilei.
După aproape 10 ani de urmărire, persoanele cu tiparul de consum de dimineață au avut un risc de mortalitate generală cu aproximativ 16% mai mic și un risc de mortalitate cardiovasculară cu aproximativ 31% mai mic decât cei care nu beau cafea.
În schimb, pentru persoanele care beau cafea pe parcursul întregii zile, asocierea cu mortalitatea nu a fost semnificativă.
Cafeaua nu compensează un stil de viață nesănătos
Dacă fumezi, dormi 5 ore pe noapte, nu faci mișcare, ai hipertensiune netratată și o dietă dezechilibrată, cafeaua nu vine să șteargă aceste lucruri.
Longevitatea nu este construită de un singur aliment, ci rezultatul a mii de alegeri mici, făcute ani și decenii la rând.
Cafeaua poate fi una dintre ele. Dar somnul, mișcarea, alimentația, tensiunea arterială, colesterolul, greutatea și fumatul sunt mult mai importante decât întrebarea dacă bei două sau trei cafele pe zi.
Concluzii
Statistic, în multe dintre cele mai mari studii pe care le avem, cei care beau cafea moderat au avut un risc mai mic de mortalitate decât cei care nu beau.
În majoritatea analizelor, zona cea mai favorabilă pare să fie undeva în jurul a 2-4 cești pe zi, fără ca un consum mai mare să aducă neapărat beneficii suplimentare. Dar nu putem spune încă sigur că tocmai cafeaua este cea care prelungește viața.








Distribuie:
Cafeaua conține proteine?