Yoga

Yoga (Devanagari: योग) este una din cele 6 școli traditionale (astika) ale hinduismului, bazată pe meditație ca o cale spre auto-cunoaștere și eliberare. Textele Hindu, care stabilesc bazele yoga conțin: Upanishadele, Bhagavad Gita, Sutra lui Patanjali, Hatha Pradipika și multe altele. În India, Yoga-ul este privită ca fiind un mijloc de desăvârșire atât fizică, precum și spirituală. În afara Indiei, acesta a început să fie asociată în primul rând cu practicarea așa-numitelor asana (poziții) incluse în Hatha Yoga, cu toate că a influențat întreaga familie de Religii dharmice și alte practici spirituale din toată lumea. Un practicant convins de Yoga este numit yogi, yogin (masculin), sau yogină (feminin).

Acestă forma de meditație este practicată de mai bine de 5 000 de ani.

Istoria Yoga

Un sigiliu păstrat până azi de acum 5.000 de ani de la Civilizația de pe Valea Indului înfățișează o figură despre care arheologii cred ca este un yogin stând în poziție de meditație. Figura este reprezentată stând într-o pozitie tradițională yoga, cu picioarele încrucișate și mâinile odihnindu-se pe genunchi. Descoperitorul sculpturii, arheologul Sir John Marshall, a denumit figura Shiva Pashupati.

Prima referire la yoga, ramasă în scris, o găsim în Rig Veda, vechimea acesteia fiind estimată a fi în jurul a 3.500 de ani. Upanishad-ele, (800-100 î.Hr.), Bhagavad Gita (400-100 î.Hr.), și Yoga Sutras aparținând lui Patanjali (200 î.Hr.), de asemenea abordează conceptele și învățăturile yoga.

Bhagavad Gita

Bhagavad Gita („Cântecul Domnului”), deși a fost scris undeva între anii 400 și 100 î.Hr., vorbește despre patru ramuri ale yoga:

  • Karma: acțiune în lume
  • Jnana: înțelepciune și silință intelectuală
  • Bhakti: dăruire către Dumnezeu
  • Dhyana: meditație

Filosofia Yoga

În toate ramurile yoga, țelul final este atingerea unei stări eterne de conștiință perfectă. În școlile moniste ale advaita vedantei și șaivismului, această perfecțiune ia forma mokșei. Aceasta este o eliberare de toată suferința lumească și de cercul nașterilor și al morților (Samsara), o stare în care gândurile încetează și apare experiența unirii beatifice cu Supremul Brahman. Pentru școlile dualiste bhakti ale vaișnavismului, bhakti însăși este țelul suprem al procesului yoga. Perfecțiunea culminează într-o relație eternă cu Vișnu sau cu unul dintre avatarele lui, precum Krișna sau Rama.

Practicarea concentrarii (dharana) și a meditației (dhyana) este comună majorității formelor de yoga. Dharana, potrivit definiției lui Patañjali, este „aducerea conștiinței într-un singur punct” (sanscrită: ekāgrata, concentrare într-un singur punct). Conștiența este concentrată pe un punct subtil al senzației (cum ar fi pe suflul care intră și iese din nări). Concentrația susținută pe un singur punct conduce, treptat, la meditație (dhyana), în care facultățile interioare sunt capabile să se extindă și să se identifice cu ceva vast. Practicanții meditației anunță sentimente de pace, bucurie și uniune.

Obiectul meditației poate să difere de la școală la școală, e.g. meditația pe una dintre chakre, cum ar fi centrul inimii (anahata chakra) sau ‘al treilea ochi’ (ajna chakra); sau meditația asupra unei zeități, precum Krișna; sau asupra unei calități, precum pacea. Școlile non-dualiste, precum Advaita Vedanta, pot medita la Absolut, fără nici o formă a calităților (Nirguna Brahman). Această meditație este, din multe puncte de vedere, asemănătoare cu meditația buddhistă a vidului (shunyata).