Spiritismul

Spiritismul este o doctrină filosofică creștină apărută în Franța la mijlocul sec. al XIX-lea. Această doctrină a fost scrisă de către pedagogului Denizard Rivail, sub pseudonimul Allan Kardec. Termenul a fost atribuit ca distinctiv doctrinei pe care urma să o publice. Datorită faptului că derivă dintr-un cuvânt din limbajul comun a fost repede încorporat în uzul normal și este folosit pentru a numi și alte doctrine.

În 1855 Denizard Rivail a început să cerceteze un fenomen relativ cunoscut în acea vreme – „mesele care se rotesc sau vorbesc”. Este vorba de mese și obiecte în general care păreau a se umple cu o stranie vitalitate. După doi ani dedicați investigării, nu a considerat că fraudele evidente pe care le-a întâlnit pe parcurs sunt motive suficiente pentru a concluziona că toate acele fenomene sunt erori sau șarlatanii.

Convins personal de realitatea existenței fenomenului și de posibilitatea ca acesta să fie provocat de suflete ale morților, Rivail a mai făcut un pas: în loc de a se dedica „dovedirii științifice” a existenței acestor fenomene, Kardec și-a mutat atenția asupra posibilității, existenței unei explicații de natură spirituală sau mediumnică, cu beneficii pentru umanitate.

Cartea Spiritelor

Natura sa puternic umanistă, formată în anii de studenție și de susținere a pedagogului elvețian Pestalozzi, discipol al lui Rousseau, l-a împiedicat să se limiteze la o simplă cercetare naturalistă. Necesitatea susținerii spiritualității omenești în timpuri caracterizate de o puternică expansiune a științei și de un declin al religiei. Acest lucru l-a motivat pe Kardec să imagineze o noua formă de a privi realitatea, care punea laolaltă știința aflată în ascensiune și religia în declin, mediate de raționalitatea filosofică.

Astfel, Kardec a folosit empirismul științific pentru a cerceta fenomenul, raționalitatea filosofică pentru a discuta cu ce părea a fi suflete și a analiza ce comunicau. Acesta și a căutat o cale de a extrage din aceste dialoguri concluzii de natură socială și etică, folositoare pentru om. Astfel a pus bazele spiritismului, sistematizat în prima versiune a Cartea Spiritelor, apărută în 18 aprilie 1857.

Caracteristici

Cele două caracteristici principale ale mișcării spiritiste sunt:

  • propunerea de a asigura accesul la cunoaștere pentru toți oamenii, în locul ermetismului care înconjura cunoașterea științifică și filosofică la acea vreme;
  • convingerea că relația dintre om și spiritual nu are nevoie de mediere instituționalizată; o spiritualitate naturala este de ajuns și mai potrivită pentru om.

Principii fundamentale ale spiritismului

Așa cum sunt definite în „Cartea Spiritelor”, principiile fundamentale ale spiritismului sunt:

  • „Dumnezeu este inteligența supremă – prima cauză a tuturor lucrurilor”
  • „Dumnezeu este etern, imuabil, imaterial, unic, a tot puternic, suveran just și bun.”
  • „Un spirit nu este o ființă abstractă, nedefinită, doar concepută de gândirea noastră; este o ființă reală, circumscrisă, care, în anumite cazuri, este apreciabilă de simțurile vederii, auzului și atingerii.”
  • „Toate spiritele sunt destinate să atingă perfecțiunea trecând prin diferitele grade ale ierarhiei spiritelor. Această ameliorare se realizează prin încarnare, care este impusă unora dintre ele ca o expirație, iar altora ca o misiune. Viața materială este un proces pe care trebuie să le sufere de mai multe ori până când au ajuns la desăvârșirea absolută „
  • „Existențele corporale succesive ale unui spirit sunt întotdeauna progresive și niciodată retrograde; dar rapiditatea progresului nostru depinde de eforturile pe care le depunem pentru a ajunge la desăvârșire.”
  • „Sufletul a avut propria sa individualitate înainte de întruparea sa; acesta păstrează acea individualitate după separarea sa de corp.”
  • „La reintrarea sa în lumea spiritelor, sufletul găsește din nou acolo pe toți cei pe care i-a cunoscut pe pământ și toate existențele sale anterioare revin în cele din urmă în memoria sa, cu amintirea tuturor acțiunilor acestuia .”
  • „Spiritele exercită o acțiune continuă asupra lumii morale și chiar asupra lumii fizice; acționează atât asupra materiei, cât și asupra gândirii și constituie una dintre puterile naturii, cauza eficientă a multor clase de fenomene până acum inexplicabile sau interpretate greșit.”
  • „Spiritele sunt în continuă legătură cu oamenii. Spiritele bune încearcă să ne conducă pe drumul cel bun, să ne susțină sub încercările vieții și să ne ajute să le purtăm cu curaj și resemnare. Cele rele ne temptează la acțiuni nefaste, este o plăcere pentru acestea „
  • „Învățătura morală a spiritelor superioare poate fi rezumată, ca cea a lui Hristos, în Evanghelia maximă:„ Faceți și altora așa cum doriți, ca alții să vă facă; adică să faci bine tuturor și să nu greșești pe nimeni. Acest principiu de acțiune oferă omenirii o regulă de conduită a aplicării universale, de la cele mai mici chestiuni la cele mai mari.”

Spiritismul pe glob

O parte a intelectualității din Europa și Statele Unite a îmbrățișat spiritismul ca explicație logică a realității. Aceștia au inclus teme legate de transcendență, ca Dumnezeu și viața de apoi. Au fost înființate mii de societăți spiritiste în ambele continente. Ideile spiritiste au fost răspândite în așa măsură încât în unele țări au apărut voci care susțineau includerea spiritismului în programa școlară. Cu toate acestea, o dată cu ascensiunea regimurilor totalitare în prima jumătate a secolului al XX-lea, în Europa a avut loc o puternică opresiune a spiritismului, ca și a altor mișcări filosofice și politice.

În America de Sud, totuși, activitatea câtorva propovăduitori a reușit să se constituie într-o fundație solidă. Spiritismul a devenit aici mai mult o doctrină religioasă și mistică. Această transformare a fost mai puternică în Brazilia. Aici mai mult de 4 milioane de oameni se declară „spiritiști Kardeciști”, ceea ce face din Brazilia cea mai mare țară spiritistă din lume. Spiritismul a influențat în Brazilia sincretisme ca Umbanda, Raționalismul creștin, União do Vegetal și Valea Răsăritului (Vale do Amanhecer).