Ideologia creștină

Aspectul religios constă în faptul că aceste expediții au fost însoțite, la început, de o ideologie creștină. Proclamate ca „războaie sfinte”, ele au fost organizate în numele eliberării așa numitelor „locuri sfinte”, în principal, Ierusalimul și împrejurimile sale, de sub dominația musulmană. Caracterul religios al cruciadelor explică de ce conducerea lor a revenit papalității al cărei rol, pe plan internațional, se afirmă în secolul al XI-lea.

Pericolul Orientului Apropiat

Orientul Apropiat, cuprinzând Bizanțul, Siria, Palestina, Egiptul, fiind mai dezvoltat din punct de vedere economic și cultural decât Occidentul, exercita, la sfârșitul secolului al XI-lea, o puternică atracție asupra claselor sociale din apusul Europei, care la acea dată trecea printr-o perioadă de criză, ca urmare a încheierii procesului de aservire a țărănimii, a creșterii puterii principilor, a instituirii ordinelor cavalerești, a sporului demografic, precum și a unor factori naturali: inundații, secetă, foamete, molime etc. Anarhia politică aducea prejudicii atât economiei domeniale, pe cale de a se dezvolta, cât și celei orășenești.

Canalizarea spiritului războinic al cavalerilor în afara Europei, apărea tuturor o soluție fericită. La ideea de cruciadă au aderat repede și orășenii, care întrezăreau posibilitatea unor noi piețe de desfacere și aprovizionare. Participarea masivă a țărănimii la cruciade se explică, pe de o parte, prin pauperizarea ei. Pe de altă parte, prin spiritul de colectivitate și solidaritate foarte puternic, de asemenea, aderarea la o ideologie creștină în Evul Mediu. Principii s-au alăturat și ei cruciadelor deoarece nu puteau rata ocazia de a obține noi stăpâniri, prestigiu și glorie. De la început, între idealul nobiliar și cel popular a existat o prăpastie fapt care se vede din motivatiile fiecarăui individ.

Turcii selgiucizi

Posibilitatea unor acțiuni militare în răsărit fost creată de însăși situația politică din Orientul Apropiat. În a doua jumătate a secolului al XI-lea, turcii selgiucizi:

-au cucerit Bagdadul în 1055

– apoi au înaintat în Asia Mică, în Siria și Palestina, pe atunci stăpânite de Califul din Egipt,

-iar în anul 1070 a fost cucerit Ierusalimul.

Formarea emiratului de Damasc și a celor trei sultanate, Cappadocia, Rum și Smirna reprezentau o mare primejdie pentru Bizanț, într-un moment în care cumanii, pecenegii, maghiarii și normanzii atacau imperiul. În această situație, împărații bizantini au fost nevoiți, în mai multe rânduri, să ceară ajutor militar în Occident.

Așa s-a născut inițiativa papalității de a organiza expediții în urma cărora scaunul apostolic și-ar fi mărit sfera de influență. Acest lucru ar fi fost realizat mai întâi, prin înlăturarea schismei, din anul 1054, dintre bisericile catolice și ortodoxe, apoi, prin răspândirea catolicismului în noi regiuni. În conciliile de la Piacenza și Clermont din 1095, apelul de cruciadă a fost lansat de către papa Urban al II-lea.