Inchiziția

Inchiziția spaniolă a fost fondată în 1478 de regii catolici Ferdinand și Isabela pentru a menține ortodoxia catolică în regatele lor și s-a situat sub controlul direct al monarhiei spaniole. Nu a fost abolită definitiv decât în 1834, în timpul domniei reginei Isabela a II-a.

Inchiziția, ca și un tribunal ecleziastic, avea jurisdicție numai asupra creștinilor botezați. Însă, de când evreii (în 1492) și maurii musulmani (în 1502) au fost expulzați din Spania, jurisdicția Inchiziției de-a lungul unei perioade lungi a istoriei sale s-a extins practic asupra tuturor supușilor coroanei. Inchiziția avea în mare parte scopul de a asigura ortodoxia celor recent convertiți, cunoscuți ca conversos sau marranos.

Precedente

Instituția inchizitorială nu este o creație spaniolă. A fost creată prin intermediul bulei papale Ad abolendam, emisă la sfârșitul secolului al XII-lea, de către papa Lucio al III-lea ca un instrument de combatere a ereticilor și activitătilor denumite „erezii” din sudul Franței. Au existat tribunale ale Inchiziției pontificale în mai multe regate creștine, de-a lungul Evului Mediu.

Inchiziția spaniolă nu a avut niciodată un tribunal în Castilia. Responsabilii cu supravegherea și pedepsirea delictelor care țineau de credință erau anumiți preoți, prin intermediul Inchiziției Episcopale. Totuși, în timpul Evului Mediu în Castilia s-a acordat foarte puțină atenție ereziilor.

Mare parte a Peninsulei Iberice fuseseră sub dominație arabă, iar regiunile din sud, în special teritoriile vechiului Regat de Granada, aveau o importantă populație musulmană. Până în 1492, Granada a rămas sub dominație arabă. Marile orașe, în special Sevilia și Valladolid, în Castilia și Barcelona în Regatul Aragonului, aveau populații importante de evrei.

În timpul Evului Mediu, conviețuirea era relativ pașnică, chiar dacă nu lipseau incidentele-între creștini, evrei și musulmani, în regatele din peninsulă. Evreii ocupau multe posturi importante, atât religioase cât și politice. Castilla avea chiar și un rabin neoficial, un evreu practicant.