Începutul cruciadelor

Cruciadele au fost o serie de războaie religioase inițiate, susținute și uneori dirijate de Biserica Latină în perioada medievală. Termenul se referă în special la campaniile din Mediterana de Est din perioada cuprinsă între 1096 și 1271, care au avut ca obiectiv recuperarea Țării Sfinte de sub stăpânirea islamică. Termenul a fost aplicat și altor campanii sancționate de biserică luptate pentru a combate păgânismul și erezia, pentru a rezolva conflictul dintre grupurile romano-catolice rivale sau pentru a obține un avantaj politic și teritorial. Diferența dintre aceste campanii și celelalte conflicte religioase creștine a fost că erau considerate un exercițiu penitențial care aducea iertarea păcatelor declarate de biserică. Istoricii contestă definiția termenului „cruciadă”. Unii îl restricționează doar la pelerinaje armate la Ierusalim; altele includ toate campaniile militare catolice cu o promisiune de folos spiritual; toate războaiele sfinte catolice; sau cei cu o caracteristică a fervorii religioase.

Terminologie

În istoriografia modernă, termenul „cruciadă” s-a referit mai întâi la expediții militare întreprinse de creștinii europeni în secolele XI, XII și XIII în Țara Sfântă. Conflictele cărora li se aplică termenul au fost extinse pentru a include și alte campanii inițiate, susținute și uneori îndreptate de Biserica Romano-Catolică împotriva păgânilor și ereticilor. Acestea se deosebeau de alte războaie religioase creștine, prin faptul că erau considerate un exercițiu penitențial a participanților pentru toate păcatele mărturisite. Utilizarea termenului poate crea o impresie înșelătoare de coerență, în special în ceea ce privește cruciadele timpurii, iar definiția este o problemă de dezbatere istoriografică între istoricii contemporani.

La vremea primei cruciade, cuvinetele „campanie”, peregrinatio, „pelerinaj” erau folosite pentru acest eveniment. Terminologia cruciatelor a rămas în mare măsură nedeslușită de cea a pelerinajului creștin din secolul al XII-lea. Numai la sfârșitul secolului, un limbaj specific de cruciadă a fost adoptat sub formă de crucesignatus – „unul semnat de cruce” – pentru un cruciat. Aceasta a dus la croisada franceză – calea crucii. La jumătatea secolului al 13-lea crucea a devenit principalul descriptor al cruciadelor cu crux transmarina – „crucea de peste mări” – folosită pentru cruciadele din estul Mediteranei și crux cismarina – „crucea din această parte a mării” – pentru cei din Europa.