A doua cruciadă

Turcii nu au renunțat la teritoriile pierdute. Căpeteniile selgiucide, pentru o vreme, au pus capăt rivalităților dintre ele și, unindu-se, au început contraofensiva, ajutate fiind de nemulțumirile din rândul populației supuse, care se răscoală în mai multe rânduri. Cele două războaie purtate, în anii 1144-1146, între cruciați și selgiucizi au sfârșit cu recucerirea Edessei de către musulmani. În 1145, papa a decretat ceea de a doua cruciadă că răspuns direct la pierderea Edessei. În luna martie 1146, cǎlugǎrul Bernard de Clairvaux chema la război sfânt contra sarazinilor nu ca să-i convertească pe aceștia, pentru că el credea în libertatea actului de credință, ci ca să-i împiedice de a face rău creștinilor.

A doua cruciadă ajunge în Constantinopol

Cruciada a atras mulți recruți: regele Franței, Ludovic al VII-lea al Franței și împăratul romano-german, Conrad al III-lea al Germaniei. Conrad a plecat din Nurnberg în mai 1147, iar Ludovic l-a urmat la o lună după aceea. Acesta era însoțit de soția sa, Eleanor de Aquitania. Armata romano-germană a ajuns la Constantinopol, unde Conrad a primit sfaturi de la împăratul bizantin, Manuel I Comnen. Acesta i-a spus lui Conrad să meargă de-a lungul coastei Asiei Mici și să trimită acasă pelerinii necombatanți care îl însoțeau.

Conrad nu l-a ascultat, ducând pe toată lumea pe drumurile din interiorul Asiei Mici, unde au rămas fără hrană și apă și au fost, parțial, prinși de către turci. În octombrie 1147, la Dorylaeum, au fost masacrați, iar Conrad a fost unul dintre puținii care au scăpat cu viață. Rămășițele armatei romano-germane s-au alăturat armatei franceze la Niceea și au urmat lungul coastei anatoliene. Armata franceză era lipsită de disciplină și s-a înfruntat cu turcii. Ludovic a decis să divizeze armata, ducându-și curtea și cavaleria pe mare, în Antiohia. Restul armatei s-a împărțit și ea, fiind atacată de turci. Doar jumătate din contingentul francez inițial a ajuns la Antiohia.

În Antiohia, Ludovic a fost întâmpinat de prințul Raymond, care era unchiul lui Eleonor de Aquitania, dar nu era decât cu câțiva ani mai în vârstă decât ea. Raymond i-a propus o expediție comună pentru a elibera Edessa. Din motive personale, Ludovic s-a dus spre sud, spre Ierusalim, având impresia că Raymond avea o relație incestuoasă cu Eleonor și dorea să-și îndepărteze soția de el. Ludovic a ajuns în mai 1148, alăturându-se lui Conrad, care a ajuns cu o lună mai devreme.

După ce s-au odihnit, Ludovic și Conrad au avut o întrevedere cu regele Balduin, regele Ierusalimului. Au convenit să atace Damascul în iulie 1148, această decizie dovedindu-se o greșeală catastrofală. Armata lor uriașă s-a retras cinci zile mai târziu, după ce au suferit pierderi teribile. Liderii cruciați s-au certat, apoi s-au despărțit și au plecat acasă.